Rezumat. „Take, Ianke și Cadâr" este titlul unei comedii în trei acte, scrisă de Victor Ion Popa. Premiera a avut loc în anul 1932, la București, pe scena teatrului Maria Ventura. Piesa a devenit populară, însă abia după anul 1956, când a fost introdusă în repertoriul permanent al teatrelor din întreaga țară. Fiul lui Tache (Ionel) si fiica lui Ianke (Ana) se iubesc, dar impotriva acestei idile se ridica la inceput nu numai parintii, ci si "opinia publica" a pasnicei si nu chiar atat de pasnicei periferii detarg uitat de lume. BY4dz7. Scriere reprezentativa a dramaturgiei romanesti, Take, Ianke si Cadir, „cu o drama marunta si un comic mai mult de replica impune totusi prin finetea schitelor psihologice, prin siguranta scrierii unui om de teatru versat si prin arhitectura in simetrii precise a veselelor situatii" (Valentin Silvestru), in fine, un bun cunoscator al piesei, l-am numit pe Ion Fintesteanu, un Ianke memorabil in distributia din 1971, sintetiza astfel calitatile acesteia: IANKE TAKE ILIE IONEL ANA BABA SAFTA DOI COPII ACTUL I Vezi înaintea ochilor un șir de case că și cum le-ai privi din stradă. Sunt acolo trei prăvălii modeste, de târgușor provincial, întâia este a lui Take, a două este a lui Ianke și cea din urmă și micuță, de tot a lui Cadâr. Efectele de pe scenă - ca și inexistente. Scenariul - OK, spre foarte bun. Actorii - excelenți, mi-a plăcut enorm. Dialogurile - fabuloase, sorbeam fiecare cuvânt. Sa-vu-ros! Nota - 10/10, o recomand aproape oricui. Mai are și câte-o înjurătură, însă. Copiază URL articol Partajează pe Facebook Partajează pe WhatsApp Asistent regie: Francisc Bucur. Video: Alexandru Amargheoalei. În distribuție: Dumitru Florescu, Codrin Dănilă, Daniel Onoae, Alexandra Macovei, Gelu Ciobotaru, Alexandra Paftală și Sorin Cimbru. Într-un orășel de provincie moldovenească își duc traiul tihnit trei mici negustori de etnii diferite: Take, care este român, lanke Ca un Scapin molieresc, Cadar rezolva intr-un fel, o problema in totul rezolvabila dar siretenia lui merge mult mai departe: de la cei doi "tati" obtine sume respectabile pentru proiectata "fuga" a celor doi tineri, de fapt pentru a creste capitalul pravaliei (la care are grija sa asocieze pe cei doi tineri soti, proaspeti absolvent ai Academiei Comerciale); romanii si evreii din targul acestor intamplari, porniti din resentimente nationale sa-i boicoteze pe Tache si Ianke, cand aud

rezumat take ianke si cadir