Beneficiile care sunt acordate donatorilor de sânge sunt menite să încurajeze acest gest, care poate salva viața altor oameni. Legislația din România prevede ca orice persoană care vrea să doneze sânge să fie informată corect, în legătură cu ceea ce implică acest act caritabil. Beneficiile donării asupra donatorului Sângele obținut de la o singură donare poate salva 3 vieți, deoarece el este separat în laborator în celulele roșii, trombocite și plasmă, aceasta din urmă fiind utilizată frecvent în cazul accidentelor și al arsurilor. Pe lânga satisfacția personală, există și beneficii materiale: bonuri de masă în valoare de 60 lei, analize medicale cu rezultat pe loc, o zi liberă de la serviciu sau facultate, și o reducere de 50% la abonamentul pentru mijlocul de transport. In conluzie, pentru indivizii sanatosi donarea de sange are beneficii majore in raport cu riscurile, care sunt minime, iar beneficiile sunt pe termen lung. Din studiile pe care le-am mentionat reiese foarte clar ca donarea este benefica daca venim sa donam de cel putin doua ori pe an. N-avem SANGE este un program national de stimulare a donarii Pe lângă gestul nobil de a salva, la propriu, viața unor semeni aflați în suferință prin donarea de sânge, acest fapt are avantaje de necontestat și pentru sănătatea donatorului, în sensul că sângele îi este împrospătat, imunitatea organismului crește, riscul de paralizie și accident vascular se reduce cu 30%, iar rezistența organismului la șocuri crește. Beneficiile donarii de sange. Ziua Donatorului de Sange Donarea de sange are efecte terapeutice atat pentru cei aflati in situatii critice, dar si pentru cel care face actiunea umanitara. Cercetarile au demonstrat ca donarea de sange reduce riscul de infarct miocardic si chiar de cancer! Dx1xlCD. Ce beneficii de sanatate au donatorii de sange Cercetari in Marea Britanie au aratat ca donand sange - donatorii isi reduc riscul de a avea atacuri cardiovasculare (atac de cord) si de asemeni, isi micsoreaza riscul de a face cancer. De asemeni, o donare de sange inseamna si pierdere de calorii. Pe lângă gestul nobil de a salva, la propriu, viața unor semeni aflați în suferință prin donarea de sânge, acest fapt are avantaje de necontestat și pentru sănătatea donatorului, în sensul că sângele îi este împrospătat, imunitatea organismului crește, riscul de paralizie și accident vascular se reduce cu 30%, iar rezistența organismului la șocuri crește. Vineri, 18 Noiembrie 2022 - Ultima ora: Elevii Colegiului National Militar Stefan cel Mare Campulung Moldovenesc s-au alaturat unei campanii de donare de sange care s-a desfasurat la infirmeria institutiei, sub supravegherea personalului medical din colegiu, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguina Suceava. Cu acest prilej, zeci de elevi, profesori, cadre militare si civile au devenit Beneficiile donării asupra donatorului Sângele obținut de la o singură donare poate salva 3 vieți, deoarece el este separat în laborator în celulele roșii, trombocite și plasmă, aceasta din urmă fiind utilizată frecvent în cazul accidentelor și al arsurilor.

beneficiile donatorului de sange